Project Description

Ciclul Odessa

„Ervant Nicogosian practică un fel de gestualism figurativ, în cadrul căruia elementele realității obiective sunt reduse metaforic de spontaneitatea impulsului. Născut în plin stalinism, în cea mai atroce tiranie, la Odessa, Ervant Nicogosian a putut să exclame în primele rânduri ale mărturisirilor sale: ” Am avut o copilărie foarte frumoasă! M-a purtat prin momente fericite și grele. Acesta este farmecul unei copilării: greutatea, deziluziile… Primul lucru pe care mi-l amintesc, însă când sunt întrebat cum mi-a fost copilăria, este suferința, suferința pe care o înduram atunci; încă trăiesc nostalgia acelei suferințe.”

Lumina din pictura sa este credința care străbate totul, tăcut, tulburând întunericul persistent indiferent de aluziile care pot fi întrezărite în subtextul imaginii. Acea credință cât bobul de muștar, sau nici atât care face să tremure întunericul din toate fibrele sale. Panica răului este incontestabil în toate etapele evoluției sale. Întunericul și lumina stau față în față, supraveghindu-se reciproc cu un aplomb întors de spate. Suferința este anonimizată și individualizată cu fiecare lucrare în parte. Momentele se succed, dar nu interferează. Sensul simbolic se amplifică în permanente reverberații ale unei etici profunde. În, și dincolo de istorie. În, și dincolo de artă. Asediul luminii continuă”

Octavian Barbosa

Întunericul și lumina stau față în față

Artwork

Află primul despre viitoarele expoziții

    We will process the personal data you have supplied in accordance with our privacy policy.