“ Ervant Nicogosian, unul dintre patriarhii în viață ai imaginarului, pictor al zidurilor măcinate de timp, a expus o pictură cu un conținut frământat, dramatic, semănând cu zborul printr-un văzduh de coșmar. Pe fondul alb, un albastru rece care întinde pe toată suprafața pânzei neliniști și dureri care par dezgropate dintr-un trecut chinuitor. În pofida cecității artistului, acesta nu s-a dezlipit de șevalet, memoria vizuală ajutându-l să figureze noi și noi lumi. Pictura pare o pagină (i)lizibilă de manuscris, o șerpuire amețitoare, o scriitură deformată adesea de un tremor muzical. “